Paginis historiae

Daca exista ceva nemuritor si invingator in orice situatie acesta este adevarul iar forta sa este conservata in documente.

Ordinul Templului. Scurta trecere in revista

Daca legitimitatea mostenitorilor si continuatorilor sai este sau nu contestata, acesta este un subiect mai putin important. Faptul insa ca spiritul si traditiile Ordinului au fost perpetuate pana astazi confirma anvergura lui si actualitatea misiunii mai presus de timp. Principiile si modul de actiune al Ordinului Templului si-au dovedit aplicabilitatea si eficacitatea in momente importante ale istoriei civilizatiei. Ele isi dovedesc valoarea incontestabila chiar in momentele actuale. „Secretul” si „comoara” Ordinului, atat de bine pastrate si ocrotite, sunt revelate de Cartile Sfinte:

„Și El le zicea: Voi sunteți din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.” (Ioan, 8: 23).

„ Si a zis iudeilor care crezusera in El: "Daca ramaneti in Cuvantul Meu, sunteti in adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8: 31-32).

„ Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14: 6).

Martiriul Marelui Maestru Jacques de Molay care a ales supliciul si nu mila, conditiata de recunoasterea acuzatiilor false de erezie, ne invita sa reflectam asupra dimensiunii principiilor si credintei sale. Si daca numai atat s-ar dovedi a fi intelegerea noastra ar fi de-ajuns. Ordinul Templier, crestin si cavaleresc, a aparat, apara si va apara mereu acest Adevar exprimat prin Credinta, Speranta si Iubire. Va lupta, cu voia si cu ajutorul bunului Dumnezeu, pentru indeplinirea misiunii sale.
 

Note privind Templierii si „templarismul“ dupa moartea Marelui Maestru Jacques de MOLAY

Începând din secolul al XVI-lea, confirmând mai ales în secolul al XVIII-lea, culminând cu secolul al XIX-lea, pentru ca în secolul al XX-lea să avem o adevărată inflaţie de templisme – Ordinul templier a devenit o zonă de interes major şi, încet, în jurul lui s-a constituit un adevărat mit, pe care-l prizează deopotrivă istorici şi esoterişti, masoni şi nemasoni ori oameni de cultură, dar şi amatori de toate categoriile. Este unul dintre acele mituri incitând curiozitatea umană, pentru că aici va fi fiind vorba, precum în basme, de taine ascunse cu străşnicie, de bogăţii cum nu s-au mai văzut, de pilde şi învăţături, de gustul pentru mirific – şi totul pe fondul unei ecuaţii – luminoase în simplitatea ei şi care spune: răul, prin mijloace nelegale, poate învinge momentan binele, dar memoria umanităţii asigură binevenita revanşă.

Să luăm aminte la faptul că în alcătuirea sufletului omenesc există o irepresivă apetenţă spre miraculos, spre mirabil, spre spectaculos, spre senzaţional... şi, asemenea există – ce-i drept, mai de curând –, o înclinaţie uneori chiar halucinantă spre „conspiraţionism“. Şi, trebuie s-o recunoaştem, omul modern nu a găsit o zonă de posibilă manifestare a „conspiraţionismului“ mai cuprinzătoare decât temele legate de templieri. Tema templieră oferă toate aceste implicaţii.

Ei bine, pentru a cuprinde toate manifestările de tipul pe care l-am numit acum, ca şi cele pe care le-am numit anterior, să inducem dar termenul de Templarism. Sună a curent literar sau filosofic, a curent de gândire. Dar chiar este un curent de gândire! Un curent de gândire şi un curent empatic în acelaşi timp!

Heraldica primilor 22 Mari Maestri ai Ordinului Templului

Câteva consideraţii despre „Charta Transmissionis”

Înaintea supliciului din 1313, Jacques de Molay, întemniţat încă, a hotărât ca în pofida prigoanei declanşate de tandemul rege – papalitate, Ordinul să-şi continue existenţa în secret.

Pentru aceasta el a încredinţat întreaga sa autoritate lui Johannes Marcus Larmenius, desemnându-l succesor în înalta demnitate de Mare Maestru.

Peste ani, Larmenius însăşi, ajuns la o vârstă înaintată, găseşte soluţia pentru a se confirma ideea de continuitate a ordinului, redactând această „CHARTA TRANSMISSIONIS” prin care îi transferă întreaga autoritate lui Theobaldus, prior al Alexandriei.

La ce data s-a produs supliciul lui de Molay?

Supliciul s-a produs „lunea de după sărbătoarea Sfântului Grigore“, pe când corectă ar fi fost formula „lunea de dinainte de sărbătoarea Sfântului Grigore“. Adică 11 martie, în loc de 18.

Datarea propusă de Olim capătă încă mai multă pondere, dacă aducem în discuţie şi alte detalii. Execuţia a început, conform mai multor surse, pe la ora 18. Atunci începea amurgul, astfel că „ziua de lucru“ a notarului care făcea consemnările în Olim se sfârşea oricum. Nici a doua zi, de Sfântul Grigore, nu a făcut el consemnarea, probabil nelucrând în ziua acestei sărbători importante. A venit la „serviciu“ abia pe 13 martie, când a redactat consemnarea şi a datat momentul redactării.

Supliciul lui Molay s-a produs deci pe 11 martie 1314.

Absolvirea Cavalerilor Templieri

Papa a avut abilitatea să manevreze lucrurile „cu dibăcie şi hotărâre”, astfel încât trimişii pontificali au fost cei care i-au anchetat, în 1308, pe de Molay şi pe alţi mari demnitari templieri, în temniţele castelului Chinon de pe Loara, în cadrul a ceea ce a ajuns să capete dimensiunile unei anchete pontificale.

Papa a acceptat explicaţia Cavalerilor conform căreia acuzaţiile de sodomie şi de blasfemie se datorau neînţelegerii corecte a ritualurilor străvechi şi secrete, care îşi aveau originea în perioada de lupte crâncene a cruciaţilor împotriva musulmanilor, mai precis, a sarazinilor. Printre aceste ritualuri se numărau „lepădarea de Iisus Hristos şi batjocorirea crucii, de trei ori”, ca şi „pupatul fundului altor bărbaţi”. Adriano Forgione, editor al revistei Hera, susţine că aceste practici erau destinate să simuleze umilinţele şi torturile la care ar fi fost supus un cruciat luat prizonier de sarazini. Ei mai erau învăţaţi cum să se lepede de credinţă „numai cu mintea, dar nu şi cu sufletul”.

Consemnând faptul că de Molay şi Cavalerii au cerut iertare, Papa nota următoarele: “Prin prezentul act decretăm că Biserica îi absolvă de orice vină şi că pot participa din nou la sfintele slujbe şi primi sfintele sacramente”.

Sursa: Arhivele Secrete ale Vaticanului

Repere istorice ale templierilor in Transilvania

Prezenţa templierilor cât şi a cistercienilor la hotarele estice ale catolicismului, nu trebuie asimilată imaginii unor armate care pleacă într-o campanie in care fiecare ostaş cunoaşte finalitatea acesteia, ci din contră, ca o misiune apostolică transfrontalieră, bine organizată de către Sfantul Bernard, în vederea convertirii pagânilor şi realizării comuniunii creştinilor sub aripa Bisericii Romane.

Pătrunderea Ordinului Cistercian în Transilvania medievală, unde s-au fondat două mănăstiri, cea de la Igriş (1179) şi cea de la Cârţa (1204), precum şi o abaţie de călugăriţe "Sfânta Ecaterina" din Braşov, se înscrie în mod clar pe linia misiunii Bisericii Romane în regiunile frontierei răsăritene ale "Christianitas", frontieră fluctuantă care înainta treptat către Orient.

Non Nobis Domine, Non Nobis, Sed Nomini Tuo da Gloriam!