Paginae Christiana

"De la inceput e bine sa plecam cu cateva lucruri stiute si anume: ca toti oamenii, fara deosebire, suntem in aceeasi vreme si fiii oamenilor si fiii lui Dumnezeu. Adica, după trup suntem fapturi pamantesti, iar dupa duh fapturi ceresti, care insa petrecem vremelnic in corturi pamantesti. De la Dumnezeu iesim, petrecem pe pamant o vreme si iarasi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce si ajunge iar Acasa, rotunjind ocolul. Aceasta e cararea.
        Unii insa nu se mai intorc ...
       Sunt cei ce asculta de o vraja vrajmasa, care ii scoate din cale si, cu pofte pieritoare, ii incalceste in lume. Vraja aceea, a pacatului, cu vremea le slabeste mintea si in asa fel le-o intoarce, incat ajung sa zica binelui rau si raului bine si din fiii lui Dumnezeu se fac vrajmasii lui Dumnezeu. Vremea li se va gata, lumina mintii li se va stinge ... si asa ii prinde noaptea - moartea - ramasi rataciti de Dumnezeu si neintorsi Acasa.
        Aci e toata drama omului cazut intre talhari pe cand se pogora din Ierusalim la Ierihon, adica a lui Adam cu toti urmasii, parasind Raiul pentru lumea aceasta. Dar s-a pogorat din Ceruri Samarineanul milostiv. El e Cel ce ne-a facut datori sa stim: ce suntem, cine ni-s Parintii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea si, intr-o lume cu viclene primejdii, cum sa ne purtam, cine ne cheama Acasa si cine ne-ntinde momeli ? ... Ca de la carma mintii atarna incotro pornim si unde sa ajungem."

("Cararea Imparatiei" - Parintele Ieromonah Arsenie BOCA)

SIMBOLUL DE CREDINTA

RUGACIUNEA DOMNEASCA

Rugaciune catre Prea Sfanta Fecioara Maria

Credinta

Unicul scop al Ordinului Templier a fost, este si va fi apararea religiei crestine, a Sfintei Biserici si raspandirea invataturilor Domnului nostru Iisus Hristos pe intreg pamantul. Pentru indelinirea acestei misiuni cu toate armele, astazi CUVANTUL si FAPTA, templierul trebuie sa fie un bun crestin si practicant al religiei sale. Numai in acest mod, cu ajutorul si cu voia lui Dumnezeu, templierul va fi vrednic de a-si urma calea liber asumata.

Rusaliile

Ziua Cincizecimii, sau Rusaliile, a constituit începutul misiunii Bisericii lui Cristos. Duhul Sfânt, aşa cum l-a însoţit pe Mântuitorul, tot astfel va acţiona în permanenţă în toţi fiii Bisericii. Acest lucru s-a văzut chiar la început când mulţimile, adunate în jurul apostolilor, ascultau cuvântul lor şi primeau Botezul, precum şi darurile divine. Astfel se înfăptuieşte ceea ce a prezis Isus: „Veţi primi putere când va veni Duhul Sfânt şi-mi veţi fi martori până la marginile pământului”. (Lc. 1, 8)

Meditație despre crucea lui Cristos

Atât în crezul constantinopolitan cât şi în cel apostolic îl mărturisim pe Hristos cel răstignit. Semnul crucii a devenit pentru noi un semn al identităţii religioase, un semn care ne însoţeşte o viaţă întreagă. Din momentul botezului până în clipa morţii crucea ne este alături. Ea este o expresie a credinţei noastre, un semn al binecuvântării şi al harului divin, un simbol al mântuirii şi izbăvirii noastre. Crucea ne aduce aminte de esenţa creştinismului despre care sf. apostol Petru în prima sa epistolă scrie: „Sa stiti ca ati fost rascumparati, nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, .., ci cu sangele scump al lui Cristos”, varsat pe crucea de pe Golgota (1.Petru 1,18f). Din acest motiv sf. apostol Pavel nu vrea sa cunoasca nimic altceva in aceasta lume decat crucea domnului nostru Isus Cristos. Ea este singura tema a propovaduirii si misiunii crestine. De aceea ori de cate ori ne folosim de semnul crucii, depunem marturie despre Acela care a spus: „ Cine crede in mine, va fi mantuit”.

Dumneavoastra, stimati cavaleri si doamne ale templului, sunteti purtatori de cruce, iar misiunea dumneavoastra este una dubla: sa depuneti necontenit marturie despre crucea Domnului si sa traiti dupa invataturile Sale.
 

„Un Domn, o credinţă, un botez!“ (Efes. 4, 5)

Astăzi, creştinismul se manifestă prin diferite confesiuni: ortodocşi, catolici, anglicani şi protestanţi şi câteodată avem impresia că trupul lui Hristos este împărţit şi ne intrebăm precum sf. apostol Pavel: „Oare este Hristos împărţit?” (1.Cor.1,13) Încă din timpul apostolilor exista această problemă a diversităţii, aşa încât unii teologi susţin astăzi că diversitatea este o caracteristică a creştinismului. Epistola către Galateni ne arată, spre exemplu, divergenţele teologice dintre cei doi mari apostoli, Petru şi Pavel (Gal.2), iar în prima epistolă către corinteni Sf. Ap. Pavel este surprins de câte grupări creştine diferite existau în acel oraş al Greciei antice (1 Cor.1, 12-16). Tot el susţine că, în ciuda acestei diversităţi, exista o singură temelie pe care Dumnezeu îşi clădeşte Biserica si aceasta temelie este Isus Hristos (1.Cor.3, 11). El este piatra din capul unghiului, soarele dreptatii, spre El se orienteaza toata propovaduirea Evangheliei. Din acest punct de vedere se poate spune ca inca din timpul apostolilor exista acea unitate in diversitate, despre care se vorbeste astazi in teologia ecumenica.

Credința fara fapte moarta este

Îmi permit să revin asupra a ceea ce însuşi Dumnezeu ne învaţă prin Sf. Apostol Iacob: „Ce-i foloseşte cuiva dacă pretinde că are credinţă, dar nu are fapte? Poate credinţa aceasta să-l mântuiască?” Să presupunem că un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de hrana de toate zilele, şi cineva dintre voi le spune: „Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele de trebuinţă trupului, la ce ar folosi aceasta? Tot aşa şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă. Unui atare om i s-ar putea spune: „Tu pretinzi că ai credinţă, eu am fapte”. Arată-mi credinţa ta fără fapte; eu îţi voi arăta din faptele mele credinţa mea. Tu crezi că există un singur Dumnezeu, şi ai dreptate. Şi diavolii cred, dar tremură de frică. Om fără minte ce eşti! Vrei o dovadă că credinţa fără fapte este lipsită de valoare? Priveşte la Abraham, părintele nostru. Dumnezeu a făcut din el un om drept datorită faptelor sale. Abraham l-a jertfit pe altar pe fiul său, Isaac. Vezi bine: credinţa lui lucra în faptele sale, şi faptele sale i-au făcut credinţa desăvârşită. Astfel s-au împlinit cuvintele Scripturii. „Abraham a avut credinţă în Dumnezeu şi i s-a considerat aceasta ca îndreptăţire şi a fost numit prieten al lui Dumnezeu. Vedeţi, omul devine drept datorită faptelor sale şi nu numai prin credinţa sa” (2,14-24).

ADVENTUL

Timpul Adventului, la care facem acum referire, este perioada în care reflectăm asupra Misterului Întrupării Fiului lui Dumnezeu în sânul imaculat al Mariei Fecioare, adică a venirii Lui ca Om între noi, ca dovadă a iubirii nemărginite a Tatălui ceresc faţă de întreaga omenire. Este, totdată, o pregătire sufletească pentru sărbătorirea naşterii Domnului nostru Isus Cristos.

Predica rostita cu ocazia infiintarii Marelui Priorat al Romaniei

Imi aduc aminte că, la ora de religie, preotul incerca sa ne explice noua, copiilor, situatia crestinilor in lume. La un moment dat, el ne-a aratat o imagine cu un cavaler, spunand: Viata crestinilor se aseamană cu viata cavalerilor. Este o viata nobila, deoarece slujeste adevarului, dreptatii si pacii. In acelasi timp insa este amenintata din mai multe directii si de aceea, crestinul, ca si cavalerul trebuie sa invete sa se apere. Pericopa biblica din Scrisoarea catre Efeseni evidentiază afinitatea dintre cavaleri si crestinism, indeosebi prin cuvintele urmatoare: „Pentru aceea luati armura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea, si, dupa ce veti fi invins, să ramâneti in picioare“.

Rugăciunea Sf. Bernard către Născătoarea de Dumnezeu

Meditatie la inceputul Postului Mare

Non Nobis Domine, Non Nobis, Sed Nomini Tuo da Gloriam!