Predică

Vineri 17.02.2006

Biserica evanghelică

 

Vreau să mulţumesc pentru invitaţia care mi-a fost făcută de a participa la evenimentul din această seară.

Nu vreau să rostesc o predică, deoarece v-a vorbit aşa de frumos părintele paroh, însă doresc să vă adresez câteva cuvinte, bazându-mă pe Sf. Scriptură, şi anume, pe ceea ce citim în scirsoarea Sf. Iacob: „Credinţa fără fapte este moartă”. (2,26).

Prin taina Sfântului Botez, ni s-a deschis poarta spre viaţa Creştină. Cu toţii mărturisim credinţa în Dumnezeu Unul în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Toţi facem parte din Trupul lui Cristos, adică suntem mădulare ale Bisercii Sale. Pentru aceasta trebuie să ne bucurăm pentru că, datorită jertfei mântuitoare a lui Cristos, am dobândit demnitatea de copii adoptivi ai lui Dumnezeu.

Sf. Ioan, în prima sa scrisoare, spune: „Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit Tatăl; să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Aşadar, nu doar să murim, ci să dovedim prin viaţă demnă că suntem”.

Adevărurile de credinţă pe care le-am rostit şi îndatoririle pe care vi le-aţi asumat în ziua de astăzi în biserică, trebuie să fie transpuse în viaţa de fiecare zi, oriunde vă veţi afla.

Îmi permit să revin asupra a ceea ce însuşi Dumnezeu ne învaţă prin Sf. Apostol Iacob: „Ce-i foloseşte cuiva dacă pretinde că are credinţă, dar nu are fapte? Poate credinţa aceasta să-l mântuiască?” Să presupunem că un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de hrana de toate zilele, şi cineva dintre voi le spune: „Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele de trebuinţă trupului, la ce ar folosi aceasta? Tot aşa şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă. Unui atare om i s-ar putea spune: „Tu pretinzi că ai credinţă, eu am fapte”. Arată-mi credinţa ta fără fapte; eu îţi voi arăta din faptele mele credinţa mea. Tu crezi că există un singur Dumnezeu, şi ai dreptate. Şi diavolii cred, dar tremură de frică. Om fără minte ce eşti! Vrei o dovadă că credinţa fără fapte este lipsită de valoare? Priveşte la Abraham, părintele nostru. Dumnezeu a făcut din el un om drept datorită faptelor sale. Abraham l-a jertfit pe altar pe fiul său, Isaac. Vezi bine: credinţa lui lucra în faptele sale, şi faptele sale i-au făcut credinţa desăvârşită. Astfel s-au împlinit cuvintele Scripturii. „Abraham a avut credinţă în Dumnezeu şi i s-a considerat aceasta ca îndreptăţire şi a fost numit prieten al lui Dumnezeu. Vedeţi, omul devine drept datorită faptelor sale şi nu numai prin credinţa sa” (2,14-24).

Merită să reflectăm asupra acestor argumente, care să ne dea curaj şi avânt. Pentru a putea apăra adevărurile de credinţă, pentru a promova valorile morale şi spirituale creştineşti nu trebuie să facem politică, ci trebuie să cunoaştem, să cercetăm şi să practicăm acestea aşa cum ne învaţă Sf. Scriptură, sf. Tradiţie şi Magisteriul Bisericii. Aceasta va fi arma cea mai puternică împotriva decadenţei morale, a violenţei de tot felul, chiar şi în detrimentul celor nevinovaţi, a modei de destrămare a famililor şi, în consecinţă, a degradării societăţii umane.

Astfel veţi dovedi, fraţi şi surori, că purtaţi titlul de cavaleri ai Ordinului din care veţi face parte de astăzi înainte.

Eu vă doresc succes în efortul de a trăi cu demnitate creştinească şi închei cu aceste cuvinte ale lui Iisus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei, văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri”. (Matei. 5,16).

 

 Vă mulţumesc.

 

 Monseniorul Ilieş Sociu

          Mare Capelan al Marelui Priorat al Romaniei

 

ÇTop pf page

 

 

NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

 

Ó Marele Priorat al Romaniei al OSMTH