Câteva consideraţii despre

„CHARTA TRANSMISSIONIS”

 

 

 

Conştient că prin această expunere nu voi izbuti decât să întredeschid o posibilă nouă fereastră spre tărâmul lumii templierilor, vă propun să poposim câteva minute în preajma atât de controversatului document cunoscut sub numele de „CHARTA TRANSMISSIONIS”.

Foarte pe scurt reamintesc faptele aşa cum sunt cunoscute de majoritatea membrilor Ordinului.

Înaintea supliciului din 1313, Jacques de Molay, întemniţat încă, a hotărât ca în pofida prigoanei declanşate de tandemul rege – papalitate, Ordinul să-şi continue existenţa în secret.

Pentru aceasta el a încredinţat întreaga sa autoritate lui Johannes Marcus Larmenius, desemnându-l succesor în înalta demnitate de Mare Maestru.

Peste ani, Larmenius însăşi, ajuns la o vârstă înaintată, găseşte soluţia pentru a se confirma ideea de continuitate a ordinului, redactând această „CHARTA TRANSMISSIONIS” prin care îi transferă întreaga autoritate lui Theobaldus, prior al Alexandriei.

Scris pe două coloane şi jumătate şi ornamentat cu migală în stilul vremii, pe suport de pergament, documentul a fost văzut de nobilii cavaleri români care se aflau într-o vizită în Anglia.

 

(Foto1)

 

 

Graţie bunăcredinţei şi ajutorului concret oferit de Marele Prior Cavalerul Mare cruce Dan Vasiliu, am această posibilitate de a vă expune câteva consideraţii despre acest document.

Convins că deja mulţi dintre cei de faţă cunosc scrierea templieră, în care este redactat documentul, mărturisesc în faţa voastră că mânat de curiozitate, am încercat să identific cheia de citire a textului, decriptând alfabetul folosit într-o manieră uşor diferită de cea propusă de către Ilustrul frate Reverend Fred J.W. Crowe.

Aşa cum se poate vedea, documentul are dispusă în partea de sus – central îngemănarea realizată în stilul epocii, între crucea malteză şi cea templieră.

 

(Fig. 1a)

 

 

Desenul ei mărit corespunzător arată ca în ilustrarea alăturată (Fig. 1b) şi a putut fi stilizată pe calculator spre a ne putea servi la decriptarea literelor şi cifrelor din scrierea templieră.

(Fig. 1c)

Urmărind în sensul mersului acelor de ceasornic si parcurgând etape de câte patru semne, în trepte, dinspre conturul crucii malteze şi invers, rezultă suita de litere – semne şi cifre-semne ordonată astfel:

 

(grupele 1-7, 8-11)

 

 

Desigur, chiar dacă ştiam că textul a fost deja decriptat cu destulă vreme înainte, aceeaşi omenească pornire m-a îndemnat să încerc a translitera din semn templier în text latin, trei pasaje distincte pe care le-am ales astfel:

- primul vizează chiar începutul documentului (Fig. 2a) şi care mărit corespunzător arată astfel: (Fig. 2b). Urmărind semnele, iată că ne permitem ca îmrepună să deducem textul de sub imagine „... Ego frater Johannes Marcus Lamerius Hierosolomitanus”

 

Fig. 2

 

 

Dacă pentru prima încercare n-am întâlnit mari greutăţi, iată că pentru celelalte două texte m-am izbit de greutatea dictată de vechimea documentului şi pe de altă parte de disfuncţiile rezultate din calitatea fotografiei, singura pe care o aveam la îndemână.

Ca urmare, în cele două texte alese ca fiind primele după consemnarea lui Larmerius, am am preferat să las loc gol, în locul semnelor ce n-au putut fi identificate cu precizie.

Grupajul rezultata astfel (Fig. 3) menţionează cele două consemnări ale primilor doi Mari Maeştri care i-au succedat lui Larmenius, anume Theobaldus la 1324 şi Arnaldus de Bracques la 1340.

 

Fig. 3

 

 

Sunt convins că toţi cei prezenţi deduc însemnătatea acestui document, de vreme ce consemnează prin această procedură de semne templiere mărturia întregului şir de Mari Maeştri ai Ordinului, până la Bernard Raymond Fabre Cordoal de Albi, care a preluat înalta demnitate la 4 noiembrie 1804.

Reamintindu-vă că omenirea a gestionat dintotdeauna o continuă pendulare între credinţă şi îndoială, vă reamintesc de fapt că nici acest document nu a scăpat de sub lupa neîncrederii unor tendenţioşi vânători de cusururi, gata a demola orice sub haina unui pragmatism contrafăcut.

În acest sens, obiecţiile critice aduse de Fidel în „History of Freemasonry” din 1866 şi reluate în istoria lui Gould, vol. I pag 498, mă obligă a vă prezenta în sinteză suita de argumente pledând contra autenticităţii documentului şi, lângă ea, în completare la analiza Reverendului Fred Crowe, modestele mele observaţii.

1. Fidel susţine că „latina folosită în document nu este cea din sec. XIV”

Faţă de acest argument ne permitem să opunem concluzia lui Sir George Warner, custode al Secţiei de Manuscrise de la British Museum, un veritabil expert în materie, care sună astfel: „Limba latină în care a fost redactat documentul este cu certitudine din secolul XIV”

2. În al doilea argument Fidel afirmă că „Statutele Templierilor sunt tratate cu superficialitate, fiindcă niciun Mare Maestru nu are dreptul să îşi desemneze un succesor”.

La cest argument opunem însăşi textul documentului în care Larmenius se exprimă astfel: „Aşadar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu consimţământul deplin al Adunării Supreme a Cavalerilor, am conferit şi decretez prin prezentul înscris că-i transmit pe viaţă Eminentului Comandant şi preaiubit Frate al meu Theobaldus din Alexandria, demnitatea de Maestru al Ordinului Templului....”

3. Susţine Fidel că „era inutilă emiterea unui asemenea act în condiţiile în care existau convente”

Ei bine, în chiar invocarea de mai sus, se certifică foarte clar faptul că desemnarea s-a dat în Adunarea Supremă a Cavalerilor şi mai apoi se precizează cu scopul „să fie aceasta mărturia păstrării continuităţii demnităţii de Mare Maestru, a şirului neîntrerupt de succesori şi de integritate a Statutelor”.

Prin urmare, tocmai pentru că exista riscul ca adunările Cavalerilor să nu se poată ţine statutar, Charta precizează în continuare că „demnitatea de Mare Maestru să nu fie transferată decât cu consimţământul Adunării Generale a Templului, iar când acest lucru va avea loc, zic ca succesorul să fie ales prin votul cavalerilor...”

Aşadar, tocmai pentru a preveni dispariţia sau neglijarea redactării unor documente în condiţiile vitrege de prigoană, Marele Maestru ales avea obligaţia a consemna evenimentul în acest document-mărturie.

 4. Susţine Fidel că „instalarea a patru vicari era inutilă”, întrucât nici în momente de maximă înflorire, Ordinul nu prevedea decât doi asistenţi pentru Marele Maestru...”

Credem că situaţia de confuzie în care cu siguranţă a lucrat Ordinul o vreme ca şi risipirea cavalerilor într-un areal larg fără a fi la vedere, poate explica această nevoie ca tocmai pentru a ocroti identitatea cavalerilor, să se renunţe la cei doi asistenţi laici şi să se recurgă la desemnarea a patru vicari, care „să menţină proeminenţă şi autoritate” în reaşezarea activităţii.

5. La acest argument, Fidel invocă faptul că „anatema împotriva gradelor scoţiene a fost pronunţată abia la 1782, întrucât abia la Conventul de la Wiesbaden s-au exclus templierii din lojile masonice”

Răspundem doar trimiţând din nou la textul lui Larmerius care sună foarte clar: „... pronunţ şi ordon ca Templierii scoţieni care au dezertat din Ordinul nostru să fie loviţi de anatemă” este limpede că nu face nicio referire la vreun grad scoţian, dintre cele apărute după 1700, ci la cavaleri în carne şi oase.

6. În sfârşit, Fidel acuză faptul că maniera în care se scuced numele Marilor Maeştri este incorectă: „ în cazul anului de instalare a marelui maestru Everard de Bar, în loc de 1149 este consemnat anul 1152, iar la Philip de Naples în loc de 1116 este consemnat anul 1169.

Aproape că n-ar trebui luat în seamă acest argument de vreme ce este ştiut faptul că în CHARTA şirul Marilor Maeştri semnatari începe cu 1324, nemaipomenindu-se despre niciun alt Mare Maestru anterior.

Vă mărturisesc cu mare sinceritate că documentul necesită o mult mai atentă aplecare asupra sa, fapt pentru care într-o nouă reîntâlnire vă promit să analizăm şi să aducem elemente şi argumente în stare să întărească ideea că această CHARTA este autentică.

Şi pentru a nu considera că promisiunea este numai de convenienţă, promit că vom face împreună o parcurgere a simbolurilor regăsite în document şi faţă de care analiza va fi mult mai incitantă.

 

Cav. Comandor FLORIN HORVATH

 

 

Top pf page

 

NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

 

Ó Marele Priorat al Romaniei al OSMTH