CHARTA TEMPLIERĂ - legimitate şi autoritate

 

 

          Dacă doreşti să intri într-o organizaţie trebuie să accepţi condiţiile lor. În orice club din lume pentru a deveni membru al acestuia trebuie să respecţi nişte reguli, pe care dacă le accepţi intri; iar dacă nu, rămâi pe afară.

          Şi în cadru Ordinului nostru  lucrurile stau în acelaşi mod, adică avem condiţii impuse pentru a fi admis şi reguli de urmat, din momentul acceptării ca membru.

          Una din ele este că, dacă doreşti cu adevărat să devi templier , atunci trebuie să simţi ca un adevărat creştin, iar aici nu este vorba despre nationalitate sau apartenenţă politică , ci despre religie.

          Fondarea Marelui Priorat al României trebuie interpretată în contextul evoluţiei creştinismului în plan ecumenic, astfel încât credincioşilor creştini de diferite confesiuni să le fie oferite şi alte modele de participare la viaţa religioasă, fără a se apela însă la convertirea acestora sau ai convinge în vreun fel să renunţe la obligaţiile sociale sau la viaţa mondenă.

          Aceste reuniune a laicilor creştini se adresează celor care au vocaţie religioasă şi devoţiune pentru Sfânta Treime, scopul urmărit având în final o dublă semnificaţie, spirituală şi respectiv temporală.

          Într-un asemenea Ordin se intră pronunţând legăminte şi angajamente de respectare a unei reguli.

          Deşi cu toţii suntem de acord că în afirmarea sa, omului are nevoie de norme morale şi de protecţia organizaţiilor create de comunitate, ulterior constatăm că aceste norme şi legi sunt înţelese adeseori ca apăsătoare şi limitative  ale libertăţii omeneşti.

          Această tendinţă fiind accentuată de marea emfază pusă pe libertatea personală, vom asista neputincioşi ulterior la degradarea ordinii morale.

          Aici intervine legea morală care devine astfel mai mult decît necesară omului, în efortul acestuia de a da o ordine semnificativă vieţii sale şi a o proteja de haos.

          Această lege universală, naturală şi etern valabilă, este o directivă care ordonează activitatea umană spre scopul ultim, şi include atât cerinţe obligatorii, cât şi sfaturi, recomandări şi lucruri permise, fără a lua însă forma unui oarecare codice profan de percepte scrise.

          În cazul Ordinului Templier, aceste norme sunt experienţe de bine şi de rău, traduse în reguli şi nu reprezintă nimic mai mult decât înţelepciunea acumulată peste veacuri a frăţiei.

          Aceste reguli pe care le adoptăm dacă nu vor contribui de fapt la scopul ultim , nu vor avea atunci forma morală care să oblige voinţa aderenţilor.

          Pentru a putea ordona activitatea Ordinului, legea morală templieră trebuie să fie bună şi sfântă, în deplină armonie cu liniile de fond ale Bibliei, astfel încât aceste norme să se poată integra perfect cu mesajul Evangheliei, fără a intra în contradicţie cu ea.

          În acest sens, să evităm pe cât posibil intrarea în istoria recentă a acestei frăţii sub forma unei instituţii laice definită de reglementări administrative. De ce ? Pentru că organizaţia va intra ulterior într-o lungă perioadă de decădere în raport cu scopurile ei nobile, iniţiale.

          Substanţa acestui Ordin ar trebui să fie simbolismul, care în cadrul unui ceremonial creştin adecvat scopului, va trebui să ofere participanţilor posibilitatea de a evolua în plan spiritual şi moral.

          Funcţiunea cea mai nobilă a diferitelor prescripţii rituale este aceea de a simboliza cu anticipaţie misterul creştin, de a trezi dorinţa arzătoare, după Mesia cel promis şi de a acutiza sensul păcatului şi al nevoii acelei răscumpărări  pe care Iisus Cristos a adus-o odată cu Marea Schimbare.

          Dacă, în schimb, acest Ordin nu-şi va urma drumul prescris, ci din contră îşi va întemeia autoritatea pe o legislaţie temporară în detrimentul oricărui alt factor, atunci se va condamna să suporte fluctuaţiile istoriei.

          Desigur, un cod etic, cavaleresc, este necesar, şi aceste va statua regula Casei şi ierarhiile, astfel încât comunitatea întreagă să poată deveni un autentic corp spiritual.

          Este un proces care a evoluat de la un stadiu iniţial al unei relative autocraţii (momentul înfiinţării) către un sistem reprezentativ (precizat prin Capitulul General) care îşi va afirma treptat configuraţia de corp suveran.

          Documentul fundamental al constituirii Marelui Priorat al României, în afara statutului profan, ar trebui să fie, conform tradiţiilor, CHARTA TEMPLIERĂ , care după o introducere de factură biblică şi o enunţare a unor principii creştine, va trebui să stabilească ierarhiile şi baza raporturilor în cadrul Ordinului.

          Principalul scop al acestui document este menţinerea unei armonii între laicii creştini de diferite confesiuni, înlăturarea discordiei şi renaşterea unei vieţi scolastice şi spirituale dusă conform principiilor aceleiaşi carităţi, aceleiaşi reguli şi a obiceiurilor asemănătoare.

          Acestui prim document, CHARTA, trebuie să-i urmeze îndeaproape STATUTELE ORDINULUI, care reunesc: un prolog, constituţia, cutumele, ritualul şi nu în ultimul rând regula.

          Prin regulă, se înţelege exclusiv textul care fixează angajamentele, uzanţele conventuale şi datoriile membrilor în clipa care intră în Ordin.

          Ansamblul textelor cuprinse în actul constitutiv trebuie să urmeze o ordine metodică în patru părţi, astfel :

1.     regula şi originea ordinului;

2.     sfaturi şi organizare;

3.     drepturi şi îndatoriri ale fraţilor;

4.     administraţia internă.

 

Întreaga structură şi funcţionare a Ordinului trebuie să fie reglementată de legislaţia acestuia şi supravegheată îndeaproape de către Instituţia Capitulului General, în calitate de Corp Suveran.

          Instituit prin CHARTA TEMPLIERĂ a MARELUI PRIORAT AL ROMÂNIEI, Capitulul General va primi prin acest document şi putere legislativă, deschizând astfel calea evitării unui centralism excesiv.

          În schimb, această putere legislativă în acţiunile sale, va trebui să se călăuzească în permanenţă după legea naturală, care printre altele ne dezvăluie :

„binele cunoscut trebuie să fie făcut şi răul cunoscut să fie evitat.”

          Când Sf.Iacob afirmă: „ Numai unul este legiuitorul” (Isac 4,12) nu respinge cu aceasta legea umană, ci din contră, îi indică izvorul suprem, care este Dumnezeu, idee care este exprimată de altfel foarte clar în Prov 8,15: „ Prin intermediul meu domnesc regii şi magistraţii emit decrete juste.”

          Ca atare, în această nouă construcţie templieră să ne lăsăm inspiraţi de Sfântul Duh şi să reflectăm la vorbele Mântuitorului nostru Iisus, care ne transmite

 

„Cel mai mare dintre voi trebuie să fie servul vostru.”

 

SALUTAM !  SALUTAM!  SALUTAM!

 

Cav.Com.Mihai Răduţă

Comanderia Stephan Ludwig Roth – Bucuresti

02.03.2006

 

ÇTop pf page

 

 

NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

 

 

Ó Marele Priorat Magistral al Romaniei al OSMTH