ORDO  SUPREMUS  MILITARIS  TEMPLI  HIEROSOLYMITANI

 

 

 

 

 

MARELE PRIORAT AL  ROMANIEI

OBEDIENTA REGULARA DE PORTO

 

 

 

 


MESAJ PRIORAL DE SFARSIT DE AN

 

 

        Iubiţi Cavaleri şi Doamne ale Templului,

        Fraţi şi Surori întru Domnul nostru Iisus Hristos,

 

        Încheiem un an hotărâtor pentru existenţa Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim în România, însă anul care urmează se întrevede a fi la fel de dificil. În anul care aproape s-a încheiat am reuşit să punem bazele Marelui Priorat al României, singura structură oficială a Ordinului în ţara noastră; recunoaşterea eforturilor noastre s-a realizat pe deplin pe plan internaţional atât la nivelul Marilor Priorate surori, cât şi de către Marele Maestru şi Principe Regent Don Fernando Pinto Pereira de Sousa Fontes.

        Datorită abnegaţiei vostre, a tuturor, datorită dăruirii voastre faţă de idealurile pe care ni le-am asumat, am putut cuceri această primă victorie. Asemeni, dragostea şi sprijinul vostru pentru Ordin vor fi şi pentru viitor esenţa forţei noastre.

        Pentru anul 2005, care bate la uşă, principalul nostru scop este implementarea Ordinului în România şi receptarea lui în cadrul societăţii româneşti ca purtător al unui mesaj de afirmare a credinţei creştine, a valorilor morale şi a tradiţiilor spiritualităţii noastre. Să fim mereu aproape de cel care are nevoie de ajutor, de cel sărman, de cel care cere cu vorba, de cel care imploră cu ochii, dar şi de cel care nu cere şi nici nu va şti niciodată să ceară, deşi nevoia lui nu e mai mică. Să fim aproape de ei în mod direct şi în acelaşi timp să identificăm formele în care să sprijinim societatea, încât înseşi cauzele suferinţelor lor să dispară. Să luptăm pentru infuzarea societăţii româneşti cu spiritul cavaleresc, încât unor valori precum demnitatea, cinstea, onestitatea, pioşenia şi  solidaritatea umană să li se dea nu doar preţ de vorbe, ci preţ de fapte.

        Fraţi şi Surori, să nu uităm nici o clipă şi să fim conştienţi de realitatea că noi facem istorie! Ce anume vrem ne-am dumirit în clipa când ne-am asumat principiile templiere; cum realizăm aceasta este o întrebare la care căutăm mereu răspunsuri noi, soluţii noi, mai prompte, mai eficiente, mai  complexe. Noi suntem cei chemaţi să facă asta! Noi, cu ceea ce avem azi, cu ceea ce vom reuşi să obţinem mâine, dacă actele noastre vor fi la fel de plăcute lui Dumnezeu, dacă strădania noastră nu va cunoaşte preget şi dacă El ne va da îndestulă putere. Să deschidem îndeajuns sufletele noastre, ca ele să fie într-aşa fel însămânţate de cuvintele din Prima Epistolă a lui Petru, încât Sfântul pentru ele anume le-a rostit parcă: „Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al lui, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“ (2, 9).

        Iubiţi Fraţi şi Surori, acolo unde, împreună cu familiile voastre şi cu prietenii, veţi petrece Crăciunul şi trecerea dintre ani, într-un moment  fie el de bucurie, fie de linişte, fie de speranţă, cum îl va alege fiecare  să rostiţi în sinea voastră, în faţa altarului sufletului vostru, cuvintele care ne leagă mai mult decât orice jurământ: Non nobis, Domine, non nobis, sed nomini tuo da gloriam.

        Să vă bucuraţi de tot ceea ce v-a dăruit Domnul şi de tot ceea ce aţi înţeles că cere El de la voi.

 

        Crăciun fericit şi un An nou plin de împliniri,

 

                                                                                    21 Decembrie 2004 A.D. (886 A.T.)

        Dan VASILIU - Cavaler Mare Cruce

        Marele Prior al Romaniei

 

 


 

16 octombrie 2004

Mesaj Prioral catre Cavaleri si Doamne ale Templului din Romania

- mesaj oficial -

 


 

       

        Stimati Cavaleri si Doamne ale Templului,

        Frati si Surori intru Iisus Hristos,

 

        Ziua de 9 octombrie 2004, zi care va sa vina, deschide noi punti de legatura intre noi si Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim din toata lumea, noi porti catre lumea crestina pentru Romania.

        Constienti fiind de importanta acestui prim Capitul International organizat in tara noastra, ziua de 9 octombrie trebuie sa ne gaseasca cu inima curata, cu sufletul incarcat de dragoste pentru toti fratii si surorile noastre si catre toti cei ce impartasesc religia crestina. Sunt sigur ca vom reusi sa demonstram lumii ca suntem ceea ce suntem, si ca ne meritam locul in constelatia internationala a Ordinului.

        Fac un apel calduros catre domniile voastre sa va exercitati calitatile de demni cavaleri si doamne ale templului si sa sprijiniti cu toata fiinta reusita acestei prime actiuni internationale a Maelui Priorat al Romaniei.

        Nutresc din tot sufletul speranta ca, ziua de 9 octombrie, sa ne gaseasca uniti cu totii sub un singur steag, lasand orgoliile sa paleasca in fata virtutii de a fi soldati de nadejde ai Ordinului, in Romania si pentru Romania.

        Asa sa ne ajute Dumnezeu.

 

25 septembrie 2004 A.D.

 

Dan Vasiliu

Marele Prior al Romaniei

 

 


 

        Romania, ca de altfel toate tarile Europei de Est care au renuntati la totalitarism in favoarea democratiei, nu poate fi doar spectator la evolutia lumii civilizate. Toate demersurile facute pe plan politic, si nu numai, pentru integrare in structurile Euro Atlantice si ale Uniunii Europene au avut ca scop plasarea tarii noastre in constelatia tarilor civilizate, acolo unde ii este de fapt locul de drept.

        Odata cu dezvoltarea structurilor moderne, in Romania au aparut si toate formele asociative, ordine si organizatii, care fac parte integranta din modul de viata al cetatenilor de pe toata suprafata pamantului, acolo unde mecanismele democratice permit si incurajeaza dezvoltarea lor. Desigur ca ma refer doar la acele forme organizationale care propasesc principii morale sanatoase si care perpetueaza valorile si invatamintele benefice pentru dezvoltarea societatii.

        Una din aceste forme organizationale, cu o amploare mare in toata lumea, o reprezinta si Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim (OSMTH). Iata ca impreuna cu membrii Ordinului, prin eforturile conjugate si prin perseverenta, ziua de 19 iulie 2004 devine o zi de referinta in care Romaniei i s-a recunoscut adevaratul ei loc. Aceasta este ziua de nastere a MARELUI PRIORAT AL ROMANIEI, structura suprema a OSMTH pe teritoriul tarii noastre.

       

 

 

            Multumesc tuturor membrilor Ordinului care au facut posibila obtinerea acestei importante recunoasteri si nutresc speranta ca in cel mai scurt timp, prin realizarea unitatii tuturor cavalerilor Ordinului din Romania sa ne ridicam la adevarata dimensiune pe care o meritam si sa ne ducem la indeplinire misiunea pe care ne-am asumat-o.

 

19 iulie 2004 A.D.

 

Dan Vasiliu

Marele Prior al Romaniei

 


NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

Ó OSMTH - Romania