Scrisoarea Pastorală de Paşte, 2006

+ I.P.S. IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

 

          Preacucernici confraţi preoţi, dragi persoane consacrate, iubiţi credincioşi,

 

"Aceasta este ziua pe care Domnula făcut-o;
să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa (Ps. 117,24)! Alleluia!"

 

          Cu aceste cuvinte răspunde Biserica la vestea Învierii Domnului şi în acelaşi timp proclamă Evanghelia (Mc. 16,1-8) care descrie Taina pe care o sărbătorim: "După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, mama lui Iacob şi Salomea au cumpărat mirodenii ca să îmbălsămeze trupul lui Isus. Dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, ajung la mormânt". Ele merg acolo ca pentru a aduce un ultim omagiu Celui care, după răstignire, intrase în noaptea morţii. "Când au intrat în mormânt, au văzut un tânăr aşezat în partea dreaptă, îmbrăcat în alb, şi s-au înspăimântat. Îngerul le-a spus: Nu vă temeţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat. Nu este aici. Iată locul unde îl puseseră. Mergeţi, aşadar, şi spuneţi ucenicilor lui şi lui Petru; el merge în Galileea, înaintea voastră; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus". Pentru apostoli (dar şi pentru noi) singurul mod de a-L vedea pe Isus Înviat era acela de a-L urma în Galileea. Sfântul Grigore de Nyssa a interpretat în mod admirabil acest adevăr amintindu-ne şi de un pasaj din Vechiul Testament în care Moise îi spune lui Dumnezeu: "Aş vrea să te văd!" Iar Dumnezeu îi răspunde: "Nu va putea omul să-mi vadă faţa şi să trăiască...cu mâna mea Te voi acoperi până ce voi trece, iar când îmi voi lua mâna de pe Tine, Tu îmi vei vedea spatele; dar faţa nu ţi se va arăta." (Ex. 33,18-23) Sfântul Grigore de Nyssa se întreabă ce înseamnă aceasta şi dă acest răspuns: "Cel care urmează priveşte spatele celui pe care îl urmează; a-L urma pe Dumnezeu, oriunde te-ar conduce, înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu. A vedea spatele lui Dumnezeu înseamnă pentru noi a-L urma pe Cristos. Noi vedem misterul lui Dumnezeu urmându-L pe Cristos, ascultându-L, însoţindu-L."

 

         "El merge în Galileea, înaintea voastră". Isus se întoarce acolo unde activa, în locurile cunoscute de El şi ai lui. Ce altceva înseamnă aceasta pentru noi decât că urmându-L, asemenea apostolilor, şi noi ne întoarcem de la sărbătoare acolo unde trăim şi muncim, mărturisind şi vestind credinţa noastră în Cristos Înviat din morţi. Să dăm mare atenţie acestui adevăr şi să-l reţinem: noi nu putem să ne păstrăm credinţa decât transmiţând-o şi altora. Singurul mod de a primi credinţa este acela de a o transmite şi altora; este singura cale de a-L urma pe Isus Înviat (după omilia Cardinalului Ratzinger, Wigratzbad, 15 aprilie 1990).

Şi mai trebuie să ţinem cont şi de un alt aspect pe care îl semnalează Sfântul Paul în scrisoarea către Coloseni: "Căutaţi cele de sus unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu" (Col. 3, 1). A-L urma pe cel Înviat înseamnă a te înălţa, a intra în comuniune de viaţă cu El şi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Ştim că nici un om nu poate să reuşească aceasta numai cu puterile proprii; dar mai ştim că noi putem căuta cele de sus, trăind în Biserică. Ea este Trupul viu al celui Înviat. Lăsându-ne cuprinşi şi purtaţi de comuniunea cu Sacramentele Bisericii şi în special cu Sacramentul Euharistiei, noi căutăm cele de sus, ne înălţăm. Urmarea lui Cristos este înainte de toate o comuniune de credinţă, de viaţă şi de iubire cu Biserica vie, cu prezenţa Domnului în Preasfântul Sacrament al Euharistiei. Să introducem deci în viaţa noastră de toate zilele această mişcare de înălţare şi să urcăm spre cele de sus fără să ne lăsăm dominaţi şi încântaţi numai de lucrurile pe care le vedem în fiecare zi.

 

         Ne amintim aşadar acum în Sărbătoarea Paştelui de urmarea sau imitarea lui Cristos. Noi îl urmăm pe cel Înviat care nu mai moare; şi în această urmare, fără să excludem crucea, adică suferinţa, căutăm să pătrundem în cele de sus, în ceea ce este ascuns, invizibil, dar care pentru noi este esenţialul: să pătrundem în adevărul lui Dumnezeu, în iubirea Sa; să pătrundem în ceea ce este mai tainic în noi, în adevărul nostru, însoţindu-L acolo pe Cristos Înviat. În acest sens citează Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în cartea sa "Cercate le cose di lass?" pe Sheila Cassidy, de profesie medic, intrată în 1978 în ordinul Sfântului Benedict, după ce a fost torturată şi închisă în Chile pentru că îl îngrijise pe un revoluţionar. Puţin după tortură a fost introdusă în altă celulă unde a găsit o Biblie veche. Deschizând-o, privirea i-a căzut peste o imagine care îl arăta pe un om complet distrus de tunetele, fulgerele şi de grindina care se abătuseră peste el. Ea s-a identificat îndată cu acel om, s-a recunoscut într-însul. Apoi a privit mai bine şi a descoperit deasupra imaginii schiţată mâna puternică a lui Dumnezeu, şi alături, un citat din Scrisoarea către Romani, cu mărturisirea de credinţă în Înviere: "nimic nu va putea să ne despartă de iubirea lui Cristos" (Rm. 8,39).

 

          Dacă mai întâi a trăit experienţa arătată în partea inferioară a imaginii, întrucât se abătuse asupra ei oroarea torturii şi a absurdului, în cele din urmă a trăit tot mai intens ceea ce stătea deasupra acelei imagini, mâna lui Dumnezeu de care "nimic nu ne va despărţi". Şi dacă la început se ruga: "Doamne scapă-mă!", acum descoperea treptat o linişte interioară şi o libertate care se exprima împreună cu Cristos: "Nu voia mea, dar a Ta să fie!". Şi reuşea să-i iubească pe călăii săi şi să-i fie milă de ei; căci ei erau în adevărata închisoare: cea a urii. Ea ştia că libertatea de care se bucura închisă între acele ziduri groase nu era o iluzie, ci un adevăr absolut real. După opt săptămâni a părăsit închisoarea, dar şi-a păstrat capacitatea de a-L găsi în fiecare zi pe Cristos în persoanele şi evenimentele din jurul ei.

 

          Spune Catehismul Bisericii Catolice: "Simbolul apostolilor mărturiseşte în acelaşi capitol de credinţă coborârea lui Isus în iad şi Învierea Lui din morţi a treia zi, deoarece în Paştele său El a făcut să ţâşnească viaţa din străfundurile morţii". Iată ce observa recent o scriitoare de mare spiritualitate, Emmanuelle-Marie, cu referire la articolul din Crez, "Isus Cristos s-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morţi": "Domnul, coborât în iad, coboară şi în iadurile noastre personale, unde totul ni se pare absurd (evenimentele, reacţiile noastre şi ale altora), când nu reuşim să mai credem în prezenţa lui Dumnezeu, şi pentru a scăpa de durere, recurgem doar la forţele noastre şi la acţiunile noastre egoiste şi violente. Există un iad pe pământ, urmare a împietririi inimii care nu mai crede în puterea iubirii, care a pierdut încrederea în Dumnezeu şi nu mai ştie să înţeleagă cele ce se întâmplă în jur... ca şi cum nu am mai avea ochi pentru a vedea, peste realităţile imediate, prezenţa celui Înviat care rămâne cu noi în trăirea dramelor noastre, pentru a ne scoate din ele, oricare ar fi..." (Messaggero, aprilie 2006, Risorto dagli inferi).

Cel Înviat să distrugă cu puterea sa orice iad din lume şi din inimile noastre, să împrăştie orice întuneric cu lumina sa care nu cunoaşte apus!

 

          "Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o; să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa (Ps. 117,24)! Alleluia!"

 

          Tuturor vă doresc din inimă Sărbători Fericite!

          Cristos a Înviat!

 

 

+ IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

 

ÇTop pf page

 

NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

 

 

Ó Marele Priorat al Romaniei al OSMTH