ORDO  SUPREMUS  MILITARIS  TEMPLI  HIEROSOLYMITANI

 

 

 

 

 

MARELE PRIORAT AL  ROMANIEI

OBEDIENTA REGULARA DE PORTO

 

 

 


R U S A L I I L E

          Onorată asistenţă,

          Întâi de toate vă adresez salutul creştinesc şi românesc: CRISTOS A ÎNVIAT ! În calitatea mea de Mare Capelan al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim şi de Magnus Officialis-onorar al acestui Ordin, vreau să mulţumesc Marelui Magistru al O.S.M.T.H. şi Marelui Prior al Marelui Priorat al României, fratelui Dan Vasiliu, şi colaboratorilor care au organizat întrunirea de astăzi, ca un semn de comuniune spirituală ecumenică şi o ocazie de a mărturisi împreună prezenţa Duhului Sfânt Dumnezeu în  sfânta Biserică.

          Una dintre sărbătorile importante ale Bisericii Creştine şi în mod deosebit ale Ordinului Templierilor este cea a Cincizecimii sau a Rusaliilor. Această sărbătoare ne aminteşte de Coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor care, aflându-se în cenacol în rugăciune împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, aşteptau momentul împlinirii promisiunii făcute de Isus Cristos la Cina de Taină: Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele. Îl voi ruga pe Tatăl meu, iar el vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului …. Duhul Sfânt …. vă va învâţa toate …. (Io 14, 15-17a, 26).

          Rusaliile, ca sărbătoare, îşi au originea în Vechiul Testament. În cartea Deuteronomiului (cap. 16) ni se vorbeşte  despre sărbătoarea secerişului, când se aduceau lui Dumnezeu mulţumiri şi daruri pentru recolta de grâu. Aceasta avea loc la şapte săptămâni după Paşti, adică la cincizeci de zile. Se mai numea şi sărbătoarea săptămânilor. (Ex. 34, 22).

          Sărbătoarea Rusaliilor devine şi o aniversare a Legământului pe care Dumnezeu l-a încheiat prin Moise cu poporul israelit pe muntele Sinai.

          În Noul Testament evenimentul Rusaliilor sau al Cincizecimii capătă o semnificaţie esenţială pentru că marchează începutul misiunii Bisericii de propovăduire a Evangheliei mântuirii.

          Îndată ce a coborât Duhul Sfânt asupra Apostolilor, ei au început să pună în aplicare porunca pe care le-o dăduse Isus Cristos înainte de a se înălţa la cer: Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit. Şi iată eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii. (Mt 28, 19-20)

          Sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor, ne-a lăsat o frumoasă şi impresionantă relatare în capitolul 2: Când a sosit ziua Rusaliilor,  toţi  erau adunaţi în acelaşi loc. Şi dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi de foc, împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat  şi a rămas uimită, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Erau uimiţi şi se minunau  spunând: «Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc?» Şi cum de îi auzim fiecare în limba în care ne-am născut? Parţi,  mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotania, Iudeea, Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, … îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu. (2, 1-11)

          Iată, aşadar, o minunată manifestare a sfântului Duh, a treia Persoană a Preasfintei Treimi, Dumnezeu ca şi Tatăl, ca şi Fiul. Iată aici adevărul pe care îl mărturisim cu toţii că este un singur Dumnezeu în Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

          Sfântul Luca ne vorbeşte încă de la început de ziua Rusaliilor, adică a Cincizecimii.

          Denumirea populară de Rusalii, aşa cum se foloseşte în unele limbi, îşi are originea într-o sărbătoare a romanilor, care, în amintirea răposaţilor, împodobeau mormintele cu trandafiri (rosalia). Dar, de exemplu în limba germană întâlnim termenul de Pfingstfest: şi de aici Pfingst Blume, este denumirea bujorului. Îmi amintesc din timpul copilăriei că de Rusalii erau duşi la biserică în mod deosebit bujori pentru împodobirea sfântului locaş şi eram mândri că mama le rupea proaspeţi din grădină şi ni-i punea în braţe. Chiar dacă eram băieţi nu ne era ruşine să mergem cu braţele pline de flori la biserică …. Frumoase obiceiuri.

          Şi în lexicul maghiar bujori sunt în corespondent direct cu Rusaliile că se numesc Pünkösdirózsa.

          Şi pentru că am trecut la obiceiuri şi tradiţii legate de sărbătoarea Rusaliilor, nu ar fi rău să amintesc de unele din ele, fără a umbri valoarea şi importanţa sărbătorii. Faptul că bisericile şi casele creştinilor sunt împodobite cu ramuri de tei, sau de nuc, ori de stejar, după datina locului, constituie un simbol şi totodată un îndemn ca şi sufletele oamenilor, curăţate de păcate şi reînnoite, să fie împodobite cu virtuţile şi harurile Duhului Sfânt, dătător de viaţă. De aici, Rusaliile s-au mai numit şi „Duminica verde”. Ramurile aduse la biserică sunt sfinţite şi apoi împărţite celor de acasă şi păstrate în locuinţe ca apărare contra relelor.

          Mai întâlnim apoi denumirea de „Duminica Mare”, deoarece Duhul Sfânt i-a unit pe oamenii de diferite naţionalităţi ca ei să audă şi să mărturisească adevărurile propovăduite de Apostoli.

Mai este obiceiul ca a doua zi de Rusalii să se facă procesiune pentru rodnicia ogoarelor, ca Duhul Sfânt, care a dat şi dăruieşte reînnoire şi viaţă Bisericii, să facă rodnică munca şi truda oamenilor.

Remarcăm şi faptul că în Biserica Romano-Catolică veşmintele liturgice sunt de culoare roşie, care îl simbolizează pe Duhul Sfânt, duhul dragostei şi al curajului (al tăriei), care a coborât asupra Apostolilor sub chip de limbi de foc.

          Aici am ajuns la un alt punct şi anume: Ce înseamnă diferitele chipuri sau semne prin care s-a arătat, s-a manifestat Duhul Sfânt?

          În primul rând FOCUL. El înseamnă forţă, energie, purificare. Prin limbile de foc sub chipul cărora a coborât asupra Apostolilor Duhul Sfânt, le-a dat puterea să înlăture frica de care fuseseră cuprinşi înainte de Rusalii. Este remarcabil curajul pe care l-au dovedit în timpul activităţii lor misionare. În ciuda ameninţărilor, a pedepselor, a umilirilor, a închisorii „cu mare putere mărturiseau despre Învierea Domnului nostru Isus Cristos (cfr. F       apte, 4, 33) şi erau bucuroşi să sufere pentru numele lui … Şi nu încetau să-l vestească pe Cristos Isus (Fapte 5, 41), deoarece, noi suntem martori” (5, 32).

          Şi cine nu cunoaşte faptul că mărturia i-a transformat în martiri pentru cauza lui Cristos, care le spusese: „Veţi primi putere, venind Duhul Sfânt peste voi,  şi îmi veţi i martori în Ierusalim şi în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapte, 1, 9). Au fost ultimele cuvinte pe care le-a adresat Isus Apostolilor înainte de înălţarea Sa la cer. Flacăra Duhului Sfânt este semnul purificării. Sfântul Ioan Botezătorul îl vesteşte pe Cristos, ca pe Acela care va boteza cu Duhul Sfânt: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”. (Mt. 3, 11)

          NORUL şi LUMINA.  În ziua Bunei Vestiri când îngerul Gabriel i s-a arătat Preasfintei Fecioare Maria, i-a spus: „Ai aflat har la Dumnezeu. Vei primi în sânul tău un fiu şi-l  vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt … Cum va fi aceasta? întreabă ea. Iar îngerul îi explică minunea: Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea celui Preaînalt te va umbri.” (Este vorba de un nor luminos, care o proteja pe Maica Domnului, pururea Fecioară, vezi Lc. 1, 26-38). Astfel în mod minunat „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. (Io. 1, 14)

          Să mergem pe muntele Tabor, unde Isus a arătat celor trei apostoli, Petru, Iacob şi Ioan o crâmpeie din frumuseţea sa divină. În timp ce Petru îşi exprima entuziasmul pentru cele văzute, i-a învăluit un nor luminos şi din nor s-a auzit o voce, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; de El să ascultaţi.” Aici are loc prezenţa celor trei Persoane dumnezeieşti: Tatăl (vocea), Fiul (Isus) şi Duhul Sfânt (norul). Lc. 9, 28-36.

          PORUMBELUL: un alt chip în care s-a arătat Duhul Sfânt. După ce Isus a fost botezat în apa Iordanului, s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind asupra lui. Şi un glas din ceruri spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea”. (Mt. 3, 16-17)

          Deseori în iconografia şi arta creştină Duhul Sfânt este prezentat sub chip de porumbel.

          Specialiştii ne amintesc şi alte simboluri ale manifestării Duhului Sfânt Dumnezeu, dar ne rezumăm la acestea mai cunoscute.

          Ziua Cincizecimii a constituit începutul misiunii Bisericii lui Cristos. Duhul Sfânt, aşa cum l-a însoţit pe Mântuitorul, tot astfel va acţiona în permanenţă în toţi fiii Bisericii. Acest lucru s-a văzut chiar la început  când mulţimile, adunate în jurul apostolilor, ascultau cuvântul lor şi primeau Botezul, precum şi darurile divine. Astfel se înfăptuieşte ceea ce a prezis Isus: „Veţi primi putere când va veni Duhul Sfânt şi-mi veţi fi martori până la marginile pământului”. (Lc. 1, 8)

          De la Apostoli, în toată istoria Bisericii şi a lumii Duhul Sfânt îi călăuzeşte pe toţi creştinii prin prezenţa şi harurile sale, ca ei, la rândul lor, să trăiască în credinţă, să practice virtuţile sfinte şi să răspundă cu perseverenţă şi fidelitate la chemarea supremă la mântuire.

          Fiecare creştin l-a primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale în mod deosebit în taina sau sacramentul Mirului.

          Sfântul Vasile cel Mare, episcop, care a trăit şi a activat în secolul al IV-lea, scrie: „Noi toţi am primit unul şi acelaşi Duh: pe Duhul Sfânt. Căci, deşi luaţi în parte, suntem numeroşi şi Cristos face ca Duhul Tatălui şi al Său să locuiască în fiecare dintre noi, acest Duh unic şi nedespărţit prin El însuşi, îi aduce la unire pe toţi cei care sunt diferiţi între ei … şi îi aduce pe toţi la unitatea spirituală, El este Spiritul iubirii, al adevărului şi al păcii”.

          Vorbind de acţiunea şi manifestarea Duhului Sfânt în Biserică şi ca atare în fiecare creştin, spunem şi despre prezenţa activă a Tatălui şi a Fiului, căci unul este Dumnezeu; iar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu, căruia să-i dăm preamărire şi să-i mulţumim acum şi totdeauna.

          Vă mulţumesc.

MONSENIORUL ILIEŞ SOCIU,

VICAR AL ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLICE,

Mare Ofiţer de Onoare şi Mare Capelan al Marelui Priorat al României

 

 


NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

Ó Marele Priorat al Romaniei al OSMTH