ORDO  SUPREMUS  MILITARIS  TEMPLI  HIEROSOLYMITANI

 

 

 

 

 

 

MARELE PRIORAT AL  ROMANIEI

OBEDIENTA REGULARA DE PORTO

 

 


 

REPERE ISTORICE ALE TEMPLIERILOR IN TRANSILVANIA

 

 

          Dupa anul 1160, Ungaria a devenit una dintre cele nouă Provincii administrate de templieri, situaţie menţionată, de altfel, în timpul conducerii Ordinului de către Marele Maestru Bernard de Blanquefort (1156-1169). Cele mai multe documente care atestă includerea Ungariei printre aceste Provincii templiere, datează din perioada regilor Bela III (1172-1196), Emeric I (1196-1204) şi Andrei II (1205-1235).

          Ca urmare acţiunilor întreprinse de aceştia s-a dovedit clar că sprijinul acordat Ordinului Templier a constituit politică de stat.

          Ceea ce interesează în mod direct studiul de faţă este faptul că regele Bela III, a sprijinit implantarea adâncă, până în Transilvania, a Ordinului cistercian, beneficiind încă de la început de prezenţa şi logistica călugărilor francezi.

          Având rădăcini comune - doi dintre fondatorii Ordinului Templier, Rosal şi Gondemare fiind călugări cistercieni - cavalerii templieri au fost susţinuţi şi protejaţi în activitatea lor de către acest Ordin monahal, fiind motivul de altfel, pentru care putem afirma, că era ceva firesc ca acolo unde existau cistercieni urmau să apară şi templieri, şi invers.

          Legătura dintre cele două Ordine era atât de strânsă, încât iniţial jurământul de credinţă al  templierilor se depunea fată de binefăcătorul său religios, Bernard abate de Clairvaux (canonizat în 1174 ca Sfânt), conducător al călugărilor cistercieni. Acesta a fost de fapt cel ce le-a dat "Regula" şi care ia sustinut în Conciliul de la Troyes unde au fost recunoscuţi ca Ordin creştin în subordinea directă a Papei.

          Sub Bela III cele doua Ordine se consolidează în Ungaria şi implicit în Transilvania.

          Prezenţa templierilor cât şi a cistercienilor la hotarele estice ale catolicismului, nu trebuie asimilată imaginii unor armate care pleacă într-o campanie in care fiecare ostaş cunoaşte finalitatea acesteia, ci din contră, ca o misiune apostolică transfrontalieră, bine organizată de către Sfantul Bernard, în vederea convertirii pagânilor şi realizării comuniunii creştinilor sub aripa Bisericii Romane.

          Pătrunderea Ordinului Cistercian în Transilvania medievală, unde s-au fondat două mănăstiri, cea de la Igriş (1179) şi cea de la Cârţa (1204), precum şi o abaţie de călugăriţe "Sfânta Ecaterina" din Braşov, se înscrie în mod clar pe linia misiunii Bisericii Romane în regiunile frontierei răsăritene ale "Christianitas", frontieră fluctuantă care înainta treptat către Orient.

          Atitudinea lor militară se oglindeşte nu doar în disciplina pe care o reflectă regulamentele din mănăstiri, dar şi din aplicarea acestor regulamente în afara mănăstirilor. Cistercienii reprezentau grănicerii credinţei în două sensuri, fizic şi metafizic. Odată trasate obiectivele, pentru a le atinge, îşi orientau efortul asupra frontierelor spirituale, fiind pregătiţi oriunde unde acestea ar fi apărut.

          Din punctul de vedere al misiunii apostolice creştine, zona Transilvania, la începutul sec. al XIII-lea, prezintă caracteristici particulare care o individualizează în contextul pur misionar.

          O simplă perspectivă a situaţiei din acea perioada ne va dezvălui că Transilvania se afla într-o zonă de frontieră, al "Christianitas", unde spre nord se desfăşoară o puternică misiune, sprijinită armat si degenerând în cruciadă, de creştinare a păgânilor baltici, în timp ce în sud-est există masive proiecte (după 1204 chiar realităţi misionare) în rândul celor ce aparţin confesiunii răsăritene.

          Chiar dacă considerăm înfiinţarea unei mănăstiri cisterciene în Transilvania ca fiind un act făcut în virtutea strategiilor curiei Romane, nu trebuie uitat totuşi rolul de "protectio" exercitat din umbră de către templieri, pentru această zonă a Europei.

          Ordinul Templier şi-a făcut simţită prezenţa în Transilvania si a colaborat cu Ordine prezente în zonă. O imagine ne ofera aşezarea temporară (1211-1225) a Teutonilor în Tara Bârsei sau cea a Ioaniţilor în Banatul de Severin (1247). S-au identificat deasemenea urme ale templierilor la Abrud şi Bistriţa, iar studii mai îndrăzneţe scot la lumină informaţii precum că la mijlocul sec. al XIV lea, când templierii dispăruseră în Franţa, Ordinul ar fi reuşit să se conserve în ţările române, unde au primit adăpost şi protecţie din partea domnitorilor.

          În prezent, Ordinul Templier sub titulatura OSMTH, activează şi în România, promovând aceleaşi obiective ca şi în trecut, de apărare a Credinţei, a Sfintei Biserici si a  Civilizaţiei Creştine.

 

Cavaler Comandor Mihai Raduta - CTJ

Comandant al Comanderiei "Stephan Ludwigh Roth" - Bucuresti

 


 

NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

Ó Marele Priorat al Romaniei al OSMTH